Nu te increde

Nu! Nu trebuie sa faci asta. De aceea sunt eu aici. Nu mai sta pe ganduri, lasa temerile tale puerile, m-am saturat sa le aud. Inchideti mintea cateva clipe, vreau sa fii a mea acum. Haide. Lasa-ti trupul sa vorbeasca, stii ca vrei. Ce faci? Ce ti-am tot spus eu? Gata! Vino aici, aproape-mi, cu gatul tau palid, marmoreic. Si lasa-ti sanii-n aer, sa zburde printer umbre si praf in camera. Inchide ochii, si nu fugi spre ganduri, ci ramai aici cu mine. Simte-mi bratele cuprinzandu-te stangaci, ca intotdeauna. Simte-ti buzele intredeschise. Auzi cum rasufli? Cald si uscat acoperind palpairea lumanarilor… Ce faci? Iar ganduri? Doar simte! Simte cum iti cade fusta, grea, peste covorul purpuriu si se ridica din el praful, cat tu-ti simti picioarele usoare ridicandu-se ca un fulg din ea. Asa ca e mai bine sa simti? Sa ma iubesti, chiar de nu-s langa tine? Uita de ganduri si ia-ma din nou!

Flacari si umbre

Copacii au adormit, pasarile nu mai cantau. Ici colo o buha rupea tacerea. Pamantul aurit de frunze dadea in concanit sub pasii tanarului. Se plimba incet, impiedicat, prinzandu-se adesea de crengi, cautandu-si beat drumul spre casa. Vantul vuia usor, scuturandu-i pletele negre. Sus pe cer, imaprateasa alba se plimba, veghindu-si regatul, cu-ntreg alaiul ei domnesc. Tanarul priveste descumpanit spre cer, isi trage rasuflarea si continua sa inainteze. Aerul rece l-a mai trezit, pasul i-a devenit mai drept, privirea mai putin incetosata. Copacii pareua san u se termine. “Padurea asta isi bate joc de mine, se misca copacii din locul lor sa nu-mi gasesc eu calea” isi zise tanarul, iutindu-si pasul, aproape fugind. Se uita tot mai speriat in stanga-dreapta in timp ce padurea nu facea decat sa fie mai adanc in somnul ei, si mai intunecata in privirea lui. “Stati in loc!” urla el furios catre copaci, scotandu-si cutitul de la cingatoare. Se opri brusc. I se paru sa vada o lumina, un foc, dincolo de doi fagi, care de pe la 2 metri incepeau sa se intortochea, creind impresia unei porti de-al vreunei biserici vazute de le la oras. I se parea chiar ca ar vedea si-o cruce crescand din cei doi, insa era lumina care il chema. Se apropie sovailenic de copacii aceia doi, sa priveasca ce va fi fiind in jurul focului.
O poienita verde, rupta-n mijloc de un mic parau limpede cu susr cristalin, luminat de sus de luna, de acolo venea lumina. Sapte tinere dansau acolo, sarind peste parau, topaind in iarba, desculte si goale, cu parul despletit dansand si el cu vantul. Nu era sigur de sar ori zboara, pareau a pasi pe aer deasupra varfurilor ierbii. Sunete de clopotei brazdau fiecare hop, clopotei mici de bronz ce erau legati de ale lor glezne. Pletele lor, roscate, blonde, castanii, negre ca pana de corb, pareau in jocul lor o flacara vie deasupra ale lor capete. Luminau. Tinerele palide ca luna chiuiau si cantau un cant fara noima, un cantec de dragoste si ura, care iti inmuia sufletul, te inveselea si mania in acelasi rastimp, ce dadu apoi subit in bocet. Cantau despre iubirea lor pentru un barbat, si pierderea lui inainte de timp. Impleteau iubirea si moartea ca doua ate-n tesatura, iar vocile lor nu pareau umane, ci mai degraba pareau instrumente, una o vioara, alta un tambal, iar cantecul lor era lipsit de cuvinte, doar emotii purtate in vant. Tanarul se-nspaimanta, neputand cuprinde toata bucuria si durerea ce ele o aruncau din gatlej. “Mamuca, vin’ de ma ia!” isi zise in sinea lui, ca pe-o rugaciune “mi-e frica, vina! Vina caci mi-e frica, nu de vorbele ce-mi par a le auzi, ci de a ma apropia de ele. Si le doresc, mamuca, pe toate, aproape de pieptul meu, sub ale mele brate. Simt cum tremor de la picioare pana-n cap, vin’ de ma ia pana nu fac ceva pros…” Nu apuca sa-si termine gandurile, ca se trezi langa doua dintre tinere. Sanii lor plapanzi ii imbratisau lui umeri, iar mainile lor se plimbau pe dupa camasa sa descheiata. Nu indraznea sa le priveasca chipul, si-si aseza ca un copil in poala mamei, capul asupra uneia. Ea i-l cuprinde, ii mangaie pletele incalcite, si-apucandu-l de sub barbie ii ridica privirea. Avea buzele rozalii, intredeschise, si ochii negrii, aproape mati, ca de piatra. El isi aminti de privirea sfintilor din vitralii, o privire goala dar totusi calma, imbietoare. Isi deschise si el buzele si o saruta pe tanara. Siroaie de vin rosu pareua a-I curge pe gatlej in jos, imbatandu-I doar simturile, nu si trupul. Cealalta tanara ii saruta pieptul gol, tragandu-I camas jos de pe umar. Cand sfarsise sarutarea, si-si deschise ochii, se afla in mijlocul poienitei, langa parau, pe iarba, inconjurat de cele sapte tinere. Ele chicoteau privindu-l, si-l atingeau din timp in timp, pe brate pe piept ori pe fata. Toate aveau aceiasi ochi de piatra negri,
-Cine sunteti? Le intreba el, insa tinerele nu puteau grai, nu cum am face-o noi.
Una dintre ele isi aseza obrazul pe al lui, si-I musca cu coltul gurii buzele. O facea in semn sa taca. Toate isi plimbau asupra lui mainile, apucandu-l de piele cu atingerea lor rece. Tanarul se lasa cuprins de placere. Trupul i se infierbanta, dand parca mai multa viata si stralucire flacarii ce parea a arde din parul despletit al tinerelor. Vroia sa le sarute, dar nu pe gura. Cuprinse pe una din tinere de dupa spate, si-si lipi capul sub ai ei sani. Celelalte fete il muscau de spate, de talie, ii strangeau pielea in palme. Tanarul aude in gandul sau vocile ce mai devreme le auzea in cantec. Cantau si acum, dar un alt soi d emelodie, ceva ce nu mai auzise.
Orele se scurg peste cei opt nebuni dezgoliti, intins pe iarba. Zaceau ca si morti, in somn adanc, toti, acoperindu-se unul pe altul cu bratul sau piciorul, si el era in mijloc, acoperit si de pletele tinerelor. Departe in sat se aude cantec de cocos. Fetele se trezesc speriate si dispar in vantul diminetii. O copila din sat, carand doua ulcele, il gasi zacand pe jos, tanar dezgolit, picurat cu roua, mort langa parau.

Decadere

           Seara tarzie, anuntata de ceasul vechi si prafuit din odaia de alaturi. Tacere. O calimara trantita pe jos, picurand cuvinte, acum moarte, in uitare. Din bucatarie, sunetul pisicii croncanindu-si mancarea prin dinti. Vreau sa scriu, dar nu pe-o foaie. Tu stai intinsa in patul meu, invelita cu-un cearsaf si miros de vin de-aseara. M-ai facut dintr-un inocent poet, schiop de-o mana, intr-un poet al trupului, dintr-un inger ce lupta cu cuvintele, intr-un demon al atingerii…si mai vroiam. Vroiam din nou sa pot sa-ti scriu, ca aseara, versuri intregi pe sani cu varfurile degetelor, cu buzele sa iti recit pe coapse rime, cu limba sa-ti potrivesc cuvintele, si sa fur de pe-a ta limba inspiratie divina, adusa odinioara doar de prea mandre muze, gasita ieri in tine.

Tu zeita cu par cu reflexii de roscat, ce privesti acuma cu pofta cu ochii tai inchisi spre mine, cat cu pana te schitez pe foaie, pazeste-mi inocenta, ucisa de noi doi in jocuri de penumbra, sub flacara vioaie si muribunda a unei batrane lumanari prafuite la mine pe etajera. Sa ai grija de ea muzo, ca eu n-o mai doresc de cum te-am avut pe tine, o data doar si mi-e de-ajuns, chiar de eu poftesc mai mult. Vreau in fiecare seara sa te aud soptindu-mi pseudonimul intre gemete, sa simt emotiile mele picurandu-ti din piele si ungandu-ma si pe mine, sa simt si eu, in final, ce spun ca simt personajele mele, si sa stiu ca simti la fel, pret de cateva clipe. Doua suflete unite in pacatul trupului, cufundati in misterul asternuturilor de satin, albe, pangarite cu o iubire decadenta intre un visator si-o straina, caci, chiar de te stiu de ani si ani, abia ieri te-am cunoscut cu-adevarat.

Suspini. Tremuri. Ti-e frig. Nu-ti acopar trupul de inger palid ratacit ca sa-l mai pot privi. Un geamat tarziu iti scapa din gat. Dormeai pasnic, iar eu beam din sticla pacatoasa cu apa de foc, cat asterneam versurile pe care inca n-am apucat sa le astern pe tine. Visez la noapte sa te am iar. Visez sa mor martir intre ale tale coapse, urland un ultim vers si luandu-mi ramas bun. Visez sa vi si tu cu mine, caci paradisul ar fi fad fara atingerea ta in ale mele plete blonde. Acum ma privesti, cu ochii intredeschisi. Ce frumoase sclipiri de verde din ochii tai de feline, privind confuz prin incapere. Te intinzi la loc pe perna si ma chemi langa tine.

- De ce-ai plecat? Mi-era frig, mi-ai soptit, tragandu-ma salbatic de par mai aproape de tine, sarutandu-ma adanc, pasional, ca si cand ar fi ultima data inainte sa inviem.

- M-ai crucificat de inocent, sperand sa-ti fie iertate pacatele, eu ti le-am iertat, ti-am spus eu. Fa-ma din nou un martir al cauzelor bune, lasa-ma sa musc din marul tau, sarpe viclean, sa simt iar gustul desfraului malefic in care m-ai purtat.

- Ieri mi-ai fost poet, azi vreau sa-mi fi pictor. Deseneaza-mi sub sani un curcubeu si cauta-i capatul…

N-ai apucat sa inchei ceea ce ziceai, ca ai urlat sub muscatura mea. Gatul tau a devenit vinul meu cel mai indragit, din care puteam sa beau si de mahmur, ca ma ducea intr-o betie de alt fel, ca un lichior din praf de stele macinate intr-o calimara cu lacrimi si sange.

Zgarieturi. Urlet. Dar casa era in tacere. Gemetele erau mute pentru toti afara de noi, de parca eram doar o inchipuire si eu si tu. Ne priveau peretii invidiosi ca nun e pot atinge decat de ar muri. Ne ura lemnul putrezind al mobilei, ca n-a ajuns vioara sa simta si ea mangaierile ce te fac pe tine sa gemi acum. Eu mirosind a tine, tu mirosind a mine. Ne zbateam in acest vis aevea sa se termine mai curand in timp ce speram sa tina etern. Ceasul rasuna furios, anuntandu-ne ca n-am mancat de doua zile. Picuri de ploaie iti cad pe frunte. Ochii tai privesc in tavan, buzele tale ma prind cu-un lasou. Limba ta canta in mine, in duet cu a mea, tu soprano, eu falsand. Sanii moi se joaca cu sfarcurile mele, gadilandu-le incet pe amandoua. Unghiile tale cautau geniul prin al meu sange.

Ca doua chitari de ingeri trubaduri, pe-un piedestal in purgatoriu, inimile noastre bat in corzi, parca sa sara din piept, sa se iubeasca si ele cum te iubeam eu acum. Din trupul tau imi tes in asta noapte camasa si pantaloni noi, sunt satul de cele vechi.

- Intre coapse imi vei picta un inger sau un demon? m-ai intrebat razand.

- Am sa-ti pictez un Dumnezeu de portelan, sa pot prin tine incalca a doua porunca*, sa stiu ca am sa ard in iad pentru al meu pacat, vanzandu-mi sufletul cu pretul placerii in asta seara.

- Dulce al meu poet, sufletul n-are in flacari sa-ti cada, cat pot sa-ti fiu eu inger, sa te car cu mine in ceruri, pe tine si crucea ce-o porti, sa fim etern doi ingeri in desfrau ascunsi sub marul lui Adam si Eva, iubindu-ne cum se iubeau si ei, cei dintai, in veacurile pe cand sarpele tacea, planuind ciuma lumii.

- De esti intr-adevar inger, dupa ale tale aripi ma voi ascunde la judecata, si prin al tau sange voi primi iertarea.

- Iertarea o vei primi prin ale tale cuvinte, geniu al vorbelor in vant, si nu prin vreun sacrificiu al meu.

- Am sa iti cred minciunile, inger desfranat, pana cand am sa te privesc cazand, neputand decat sa astept sa ma arunc dupa tine cand legiunile Raiului vor fi plecate.

- Nu va fi nevoie, vom fi bine ascunsi. Adam si Eva au fost primii pedepsiti, noi vom fi cei vesnic nejudecati.

Ti-am turnat ceara pe abdomen. Ai incetat a ma mintii, lasand strigatele tale sa ma incante, in dulci amagiri ale unei eterne amoruri, sub patura Domnului de negasit, razand la stramosii inselati de sarpe. Dar tu esti sarpele, tu esti Lucifer, venit sa-mi rapeasca sufletul, iar eu ma dau tie cu intreaga vointa libera. Dar o simt, in a ta voce, aparent de fata inca tanara, se ascund hohotele cohortelor intunericului, poftind sa-mi prajeasca sufletul demult pierdut in versuri, dedicate iubirii si nu lor. Dar imbratisez azi pacatul, si nu ma pot dezlipi de tine, dulce diavol cu chip cioplit de sfinti.

Odata scriam de puritate ca fiind departe de aceste desfrauri, departe de trup si de carne, departe de primitivismul omului de rand. Asta e singura puritate, pacatul, si-l doream mai tare cu fiecare adancire in fiinta ta.

Pielea ta palida arzand. Inima mea gonind peste dealurile Scotiei, c-un claymore inarmata, pentru a fi sigura ca o atinge pe-a ta, odata sa simta si ea viciul ce esti tu.

- Vreau sa gust mai mult din geniul tau, artist ascuns de ochii lumii, ascuns aici, doar pentru mine, ai zis tu, chinuindu-te sa respiri normal dupa ultimul tau geamat.

- Taci acum, asta e icoana noastra, a ingerilor in desfrau, ce atarna in hanul artistului beat si solitar, de azi, pana va arde pentru blasfemia sa.

Taceai. Te priveam. Parul iti cadea suvitat pe umeri si pe piept. Te gadila de sfarcuri. Te priveam pierdut. Nu credeam ca un demon ar putea avea asa chip.In minte imi rasuna un recviem, pentru inocenta, lacrimosa lui Mozart. Corzile parca ne descriu miscarea, iar vocile parca ne ridica geamatul in slavi. Ma ridic iar de langa tine. Cad, cu picioare imbatate, la podea. Tu zambeai. O privire malefica se deslusea in privirea ta acum. Recviemul tu-l cantai, cu vocile din launtrul tau. Ori asa mi se parea in acea clipa. Ochii mi se inched. Nu mai stiu de tine, de mine nici nu-mi pasa. Adorm.