Flacari si umbre

Copacii au adormit, pasarile nu mai cantau. Ici colo o buha rupea tacerea. Pamantul aurit de frunze dadea in concanit sub pasii tanarului. Se plimba incet, impiedicat, prinzandu-se adesea de crengi, cautandu-si beat drumul spre casa. Vantul vuia usor, scuturandu-i pletele negre. Sus pe cer, imaprateasa alba se plimba, veghindu-si regatul, cu-ntreg alaiul ei domnesc. Tanarul priveste descumpanit spre cer, isi trage rasuflarea si continua sa inainteze. Aerul rece l-a mai trezit, pasul i-a devenit mai drept, privirea mai putin incetosata. Copacii pareua san u se termine. “Padurea asta isi bate joc de mine, se misca copacii din locul lor sa nu-mi gasesc eu calea” isi zise tanarul, iutindu-si pasul, aproape fugind. Se uita tot mai speriat in stanga-dreapta in timp ce padurea nu facea decat sa fie mai adanc in somnul ei, si mai intunecata in privirea lui. “Stati in loc!” urla el furios catre copaci, scotandu-si cutitul de la cingatoare. Se opri brusc. I se paru sa vada o lumina, un foc, dincolo de doi fagi, care de pe la 2 metri incepeau sa se intortochea, creind impresia unei porti de-al vreunei biserici vazute de le la oras. I se parea chiar ca ar vedea si-o cruce crescand din cei doi, insa era lumina care il chema. Se apropie sovailenic de copacii aceia doi, sa priveasca ce va fi fiind in jurul focului.
O poienita verde, rupta-n mijloc de un mic parau limpede cu susr cristalin, luminat de sus de luna, de acolo venea lumina. Sapte tinere dansau acolo, sarind peste parau, topaind in iarba, desculte si goale, cu parul despletit dansand si el cu vantul. Nu era sigur de sar ori zboara, pareau a pasi pe aer deasupra varfurilor ierbii. Sunete de clopotei brazdau fiecare hop, clopotei mici de bronz ce erau legati de ale lor glezne. Pletele lor, roscate, blonde, castanii, negre ca pana de corb, pareau in jocul lor o flacara vie deasupra ale lor capete. Luminau. Tinerele palide ca luna chiuiau si cantau un cant fara noima, un cantec de dragoste si ura, care iti inmuia sufletul, te inveselea si mania in acelasi rastimp, ce dadu apoi subit in bocet. Cantau despre iubirea lor pentru un barbat, si pierderea lui inainte de timp. Impleteau iubirea si moartea ca doua ate-n tesatura, iar vocile lor nu pareau umane, ci mai degraba pareau instrumente, una o vioara, alta un tambal, iar cantecul lor era lipsit de cuvinte, doar emotii purtate in vant. Tanarul se-nspaimanta, neputand cuprinde toata bucuria si durerea ce ele o aruncau din gatlej. “Mamuca, vin’ de ma ia!” isi zise in sinea lui, ca pe-o rugaciune “mi-e frica, vina! Vina caci mi-e frica, nu de vorbele ce-mi par a le auzi, ci de a ma apropia de ele. Si le doresc, mamuca, pe toate, aproape de pieptul meu, sub ale mele brate. Simt cum tremor de la picioare pana-n cap, vin’ de ma ia pana nu fac ceva pros…” Nu apuca sa-si termine gandurile, ca se trezi langa doua dintre tinere. Sanii lor plapanzi ii imbratisau lui umeri, iar mainile lor se plimbau pe dupa camasa sa descheiata. Nu indraznea sa le priveasca chipul, si-si aseza ca un copil in poala mamei, capul asupra uneia. Ea i-l cuprinde, ii mangaie pletele incalcite, si-apucandu-l de sub barbie ii ridica privirea. Avea buzele rozalii, intredeschise, si ochii negrii, aproape mati, ca de piatra. El isi aminti de privirea sfintilor din vitralii, o privire goala dar totusi calma, imbietoare. Isi deschise si el buzele si o saruta pe tanara. Siroaie de vin rosu pareua a-I curge pe gatlej in jos, imbatandu-I doar simturile, nu si trupul. Cealalta tanara ii saruta pieptul gol, tragandu-I camas jos de pe umar. Cand sfarsise sarutarea, si-si deschise ochii, se afla in mijlocul poienitei, langa parau, pe iarba, inconjurat de cele sapte tinere. Ele chicoteau privindu-l, si-l atingeau din timp in timp, pe brate pe piept ori pe fata. Toate aveau aceiasi ochi de piatra negri,
-Cine sunteti? Le intreba el, insa tinerele nu puteau grai, nu cum am face-o noi.
Una dintre ele isi aseza obrazul pe al lui, si-I musca cu coltul gurii buzele. O facea in semn sa taca. Toate isi plimbau asupra lui mainile, apucandu-l de piele cu atingerea lor rece. Tanarul se lasa cuprins de placere. Trupul i se infierbanta, dand parca mai multa viata si stralucire flacarii ce parea a arde din parul despletit al tinerelor. Vroia sa le sarute, dar nu pe gura. Cuprinse pe una din tinere de dupa spate, si-si lipi capul sub ai ei sani. Celelalte fete il muscau de spate, de talie, ii strangeau pielea in palme. Tanarul aude in gandul sau vocile ce mai devreme le auzea in cantec. Cantau si acum, dar un alt soi d emelodie, ceva ce nu mai auzise.
Orele se scurg peste cei opt nebuni dezgoliti, intins pe iarba. Zaceau ca si morti, in somn adanc, toti, acoperindu-se unul pe altul cu bratul sau piciorul, si el era in mijloc, acoperit si de pletele tinerelor. Departe in sat se aude cantec de cocos. Fetele se trezesc speriate si dispar in vantul diminetii. O copila din sat, carand doua ulcele, il gasi zacand pe jos, tanar dezgolit, picurat cu roua, mort langa parau.